Nicolae Ionescu (1903 – 1975)

Primul cronicar al “Micului Paris”

Nicolae Ionescu a fost unul dintre fotografii care au profesat in Bucurestiul din perioada interbelica, a fost un adevarat cronicar al vremurilor pe cale a apune si datorita fotografiilor pe care le-a realizat, in decursul vietii, amintirea “Micului Paris” din ani ’20-’30 s-a pastrat vie pana in prezent.

A fotografiat cu pasiune in ideea de a infiinta un “Muzeu al Fotografiei” in care sa prezinte peisaje rurale si citadine sau instantanee cu oamenii obisnuiti, implicati in activitati zilnice: ,,pasiunea pentru vanatoarea de fotografii m’a purtat pe drumuri, in lungul si in latul tarii. Pe aceste drumuri, care, in cea mai mare parte, le-am strabatut pe jos, cu sacul in spinare, aparatul de fotografiat pe umar si ochii insetati de minunatiile locurilor ce colindam, am invatat nu numai sa-mi cunosc, ci mai ales sa-mi iubesc tara. (…) Astfel, an de an, nestiute decat de cativa, s’au adunat intr’o modesta casuta aproape 7.000 de clisee, lucrate cu multa grija – reproduceri fidele ale locurilor prin care am trecut, cu toate manifestarile vietii, cu toate bucuriile si necazurile lor” –

Pentru aceasta intreprinde adevarate excursii de documentare in tara si utilizeaza fotografia ca pe un mijloc de cunoastere a tarii si a oamenilor, imaginile sale surprind scene urbane si personaje care poarta amprenta grupurilor sociale din care fac parte sau cladiri publice, monumente, muzee, piete, targuri, bulevarde, strazi, mijloace de transport, biserici, procesiuni si obiceiuri, va publica o parte dintre imaginile surprinse in acea perioada in Albumul “Romania”, la “Editura Enciclopedia fotografica”.

Datorita conjucturilor si a implicarii lui in evenimentele sociale ale vremurilor pe care le-a traversat a avut mari probleme, intai cu regimul legionar si ulterior in perioada comunista, cu nou instauratul sistem. A fost o victima a vanatorii de vrajitoare din anii ’50, fiind ostracizat pe nedrept si neputand sa-si exercite profesia sau pasiunea pentru fotografie, dupa multe persecutii a fost angajat ca fotograf al “Institutului de Istorie a Artei”, de unde a iesit la pensie.

Marea sa aspiratie, “Muzeul de fotografie”, ramane un vis neimplinit care dupa pensionare il va determina sa transfere o parte din materialul fotografic adunat pentru muzeu, la “Cabinetul de Stampe al Bibliotecii Academiei”.

Nicolae Ionescu, un mare fotograf si un mare necunoscut pentru publicul larg, multe dintre fotografiile lui care circula astazi pe internet sau care sunt publicate in diferite albume, sunt de cele mai multe ori neatribuite, astfel incat artistul se afla in continuare intr-un con de umbra, nedrept.

Repere biografice:

01 noiembrie 1903 in cartierul „Gramont” aflat in constructie, din zona “Garii Giurgiului” de pe “Dealul Filaretului” (Bucuresti), s-a nascut Nicolae Ionescu
urmeaza cursurile primare si gimnaziale la “Scoala Enachita Vacarescu”, aflata langa Piata Unirii
1914-1918 Primul Razboi Mondial, intrerupe studiile datorita conditiilor grele pe care le tranverseaza
1918 ajunge zetar sub indrumarea lui Dimitrie Demetrian si lucreaza la tipografii precum “Fortuna”, “Tipografia Ordinului Masonic Roman”, “Minerva” si “Cultura Nationala”
1922 îi cunoaste printre altii pe I.G. Duca, Vasile Parvan, Eugen Lovinescu si dr. C. Angelescu la “Editura Cultura Nationala” care il incurajeaza sa-si continue studiile, astfel se inscrie la “Liceul Sfantul Sava” unde obtine la absolvire, bacalaureatul

1927 se incadreaza in “Serviciul Fotografic al Armatei Regale” si incepe sa adune material fotografic pentru “Muzeul de Fotografie”, din Bucuresti si din tara: “din anul 1927, in fiecare vara, am colindat tara pentru a-i fotografia metodic cele mai reprezentative colturi, adunand clisee pentru organizarea unui muzeu de fotografii“.
1928 se casatoreste cu ceea care avea sa-i devina sotie pentru tot restul vietii, Constanta Ionescu
1930 pleaca in Franta si lucreaza cateva luni la “Uzinele Lumière” in Lyon si alte cateva luni la Paris la “Pathé Nathan”
1936 obtine premiul II la “Expozitia de fotografie ONT”
1937 Eugen Lovinescu ii propune functia de director tehnic la “Ziarul Adevarul”, unde il va cunoaste pe Iosif Bergman
1938 isi construieste o casă “pe terenul mamei”
1940 este dat afara din postul de director tehnic si retrogradat de la “Ziarul Adevarul” de regimul legionar
dupa 1940 dat afara din slujba de comunisti, deoarece refuzase anterior sa permita “comunistilor ilegalisti” sa incendieze “Palatul Adevarul”
1945 infiinteaza “Editura Enciclopedia fotografica” care se bucura de oarecare succes comercial
1947 lichideaza editura datorita schimbarii de regim si inaspririi conditiilor
1948 este angajat pe postul de profesor la “Scoala tehnica de arte grafice”, dar este imediat clasificat ca indezirabil sub pretextul ca a fost “mare mancator de evrei” la “Ziarul Adevarul”!
intre 1948-1956 traieste foarte greu, va lucra sporadic ca asistent la colegii fotografi care-l accepta, vinde unele dintre fotografiile sale si colaboreaza ocazional la diverse edituri si “Revista Flacara”
1956 – 1962 este angajat ca fotograf al “Institutului de Istorie a Artei”, sustinut fiind de prof. George Oprescu, de unde va iesi ulterior la pensie
1957 obtine placheta de bronz a “Expozitiei Internationale de Fotografie” de la Bordeaux
trece la cele vesnice in 1974